Depresia, o alegere?

De ceva timp ... aud tot mai des cuvântul "depresie". Hahaha. Personal, cred că foarte mulți oameni nu cunosc semnificația acestui cuvânt. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, depresia există și este o afecțiune destul de gravă având în vedere că de la depresie se ajunge la suicid. Mi se pare exagerat, ipocrit, cinic să aud copii de 15-20-25 de ani, care sunt în depresie... Viața este frumoasa, este un dar, cu greutați și probleme, este adevarat, dar trebuie trăită din plin. Ar fi simplu să-i întrebi de ce sunt în depresie...?! Iar răspunsurile sunt banale, sunt amuzant de zguduitoare: "pentru că am fost părăsit/ă", "am probleme cu banii", "am luat o notă proastă", "mi-aș dori să am și eu mai mult","eu nu pot să..", "eu aș vrea să dar nu...", "job-ul meu este foarte stresant", "nu mai suport să locuiesc cu ai mei", "afacerile nu-mi merg"," sunt grasă/urată/singură"... ETC.

Păăăi bun. Nu există probleme fără rezolvare. Indiferent cât de grave sunt, nimeni dar absolut nimeni nu va putea rămâne vreodată țintuit într-un anumit punct sau moment în viața. Nu există așa ceva. Cei care se plâng că nu au avut bani de o vacanță exotică sau de o mașină nouă, lăsați-mă să vă informez că sunt oameni care nu își doresc decât să aibe ce să mănânce a doua zi. Sunt copii care merg desculți la școală. Sunt oameni care, din motive financiare sunt lăsați să moară pe holurile spitalelor. Cât despre cei care se plâng de job și relație, și-o fac cu mâna  lor. Nu ești ok într-o relație ? Pune-i punct. Te-a părăsit? Nu ești nici prima, nici ultima și nici singura. Oamenii se schimbă, își schimbă direcțiile, își redirecționează așteptările. E simplu, nimic nu durează o veșnicie. Să te doară, e normal, dar asta nu înseamnă că viața ți se va opri acolo. Nu ești mulțumit de jobul tău? Nu cumva tu ți l-ai ales? E stresant și solicitant? Probabil că are și satisfacțiile sale sau probabil că ești altfel de persoană, căreia i se potrivește altceva și ar trebui să te reprofilezi. Din greșeli se învață, niciodată nu am acceptat aceste concepții: Mă duc la medicină și mă fac medic. -Poate mă duc la medicină și îmi dau seama că nu este pentru mine, că nu sunt în stare să fac față, că nu am talent și dăruire pentru această meserie. De ce este greșit să mă reprofilez, dacă realizez că nu asta vreau să fac? Îmi dau seama că eu aș vrea să mă fac DJ și atunci mă apuc să lucrez spre acest domeniu. Nimic nu este greșit atât timp cât te face fericit, doar că oamenii te judecă, au concepții greșite, iar lumea în care trăim odata cu generațiile se schimbă și mentalitatea, dar ideile rămân. Nuanțe de prejudecăți îți umbresc opțiunile și te dezechilibrează, numai că tu trebuie să ai foarte multă siguranță de sine și să știi ce tren să iei și pe care să-l lași să treacă pe lânga tine. Eu nu cred în acea zicală "Trenul trece doar o dată-n viață" . Dacă îl pierzi pe primul, îl iei pe următorul, poate nu vor fi aceeiași călători, dar cu siguranță te va duce în destinația care îți era menită.

Depresia este interpretată greșit. Iar de acum încolo, aceasta va fi "boala generației", să spunem. Am și eu insomnii, stări de tristețe, poate că azi nu mănânc sau mănânc mai mult decât de obicei, dar nu înseamnă că sunt în depresie, evit să o numesc așa. Mă gandesc că sunt oameni care au probleme mult mai mari și nu se mai plâng. De fapt, admir enorm oamenii care nu se plâng. Toate lucrurile pe care le facem sunt reflexia alegerilor noastre. Dacă aleg să mă implic într-un proiect interesant, care îmi aduce satisfacții ( bănești sau sufletești) de ce mă plâng că nu am dormit nopți întregi lucrând la el? Este modalitatea noastră de a părea interesanti, de a ne plânge de milă în fața celorlalți. Hilar, este, faptul că ceilalți te evită atunci când dai de greu. Nu vor veni ei să te ridice, să te aranjeze și să-ți spună : "Trebuie să mergi mai departe, totul o sa fie bine" sau  "Come on beautiful, pick yourself up and dry your eyes, everything will be okay, I promise...".
Tu ești singurul care poate face asta. Răvășit, îndurerat, nepăsător, obosit, te vei ridica și vei merge mai departe...la început greu, cu pași mărunți, apoi pe șapte cărări, fără direcție, mai târziu, vei accelera și îți vei găsi drumul, iar la sfârșit îți vei gasi puterea să-ți ridici fruntea și să mergi mai încrezător ca niciodată, mai puternic și mai plin de energie. Iar atunci toți îți vor ieși sau reieși în cale, dar din păcate atunci va fi prea tărziu, nu vei mai avea tu nevoie, de timpul lor, de ei.

 Viața întreagă este o călătorie, importantă nu este destinația, ci drumul... aventura, romantismul, opririle, spontaneitatea, deciziile, oamenii pe care îi întâlnești de-a lungul voiajului, omul cu care alegi să-ți închei călătoria. 

Așadar, profitați de fiecare moment, de fiecare întâmplare, conjunctură. De absolut tot, viața merită trăită din plin.


Carpe diem !